BULETIN INFORMATIV 6 INTERVENŢII LA INCENDII DE VEGETAŢIE USCATĂ În ultima perioadă s-a observat că numărul solicitărilor primite, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată este în creştere. Din datele statistice existente la nivelul inspectoratului, acest fenomen se intensifică odată cu încălzirea vremii, moment considerat propice pentru efectuarea lucrărilor de igienizare a terenurilor şi curţilor. Dacă aceste activităţi sunt realizate prin ardere, au de suferit în primul rând flora şi fauna de pe terenurile afectate, iar pe termen lung, întreaga comunitate, prin afectarea gravă a ecosistemului natural. Numai în două zile, în intervalul 21-22 februarie a.c., pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au intervenit pentru stingerea a şase incendii de vegetaţie uscată. Datorită intervenţiei operative, în toate situaţiile, flăcările au fost lichidate înainte ca acestea să producă pagube materiale. Pentru localizarea şi lichidarea incendiilor au acţionat şase autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi 29 pompieri militari din cadrul I.S.U. Vrancea, în cooperare cu reprezentanţii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Localităţile pe teritoriul cărora s-au înregistrat intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată sunt Ţifeşti, Panciu, Câmpineanca, Odobeşti şi Orbeni (judeţul Bacău). Suprafeţele afectate variază de la câteva sute de metri până la 5 ha. Pentru prevenirea unor evenimente similare, soldate atât cu pagube asupra mediului, cât şi cu un consum mare de resurse umane şi materiale, recomandăm cetăţenilor să nu arunce la întâmplare resturile de ţigări şi chibrituri nestinse şi să nu fumeze în locurile cu pericol de incendiu ori explozie. Totodată, reamintim că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se efectuează doar în locurile special amenajate, numai pe baza permisului de lucru cu foc (valabil o singură zi), emis prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii. De asemenea, utilizarea focului deschis se realizează doar pe timp de zi, în condiţii meteorologice fără vânt, vegetaţia uscată şi resturile vegetale se colectează în grămezi, în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată, iar în jurul fiecărei grămezi, pe o distanţă de 5 m, se va curăţa vegetaţia. Trebuie asigurate mijloacele şi materialele necesare pentru stingerea eventualelor incendii şi se interzice acoperirea cu pământ a focarelor. Nerespectarea acestor măsuri specifice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, conform art.1, pct., 3 lit., r, din H.G.R. nr. 537/06.06.2007. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea
Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2047-bi-13-2015-isu-vn-6-interventii-la-incendii-de-vegetatie-uscata