BI 3/2015 ISU VN INCENDIU LA O GOSPODĂRIE DIN LOCALITATEA POPESTI

BULETIN INFORMATIV INCENDIU LA O GOSPODĂRIE DIN LOCALITATEA POPESTI Patru echipaje de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au acţionat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp în localitatea Popeşti, în dimineaţa zilei de luni, 12 ianuarie a.c. În urma unui apel primit în jurul orei 04.50 prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, se anunţa producerea unui incendiu la proprietatea numitei G.V. din localitatea Popeşti. Imediat s-au deplasat la faţa locului trei echipaje cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, intervenţia desfăşurându-se în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul acoperişului comun al unei locuinţe, centrale termice şi al unui magazin, pe o suprafaţă de cca. 250 mp, cât şi în interiorul spaţiului comercial. S-a intervenit timp de aproximativ trei ore, atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea gospodăriei învecinate. Intervenţia a fost dificilă, din cauza cantităţii mari de materiale combustibile amplasate în interiorul magazinului şi din cauza suprafeţei întinse pe care se manifesta arderea. În urma incendiului au ars acoperişul celor trei imobile şi bunuri aflate în interiorul camerei centralei termice şi magazinului (produse alimentare, chimice, textile, obiecte de mobilier şi aparatură specifică). De asemenea, s-au deteriorat planşeele camerelor de locuit. Din fericire nu au fost persoane rănite, iar datorită intervenţiei pompierilor militari a fost salvată casa de locuit din gospodăria învecinată, amplasată la mai puţin de un metru distanţă faţă de imobilul cuprins de incendiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui coş, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2030-bi-3-2015-isu-vn-incendiu-la-o-gospodarie-din-localitatea-popesti

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email