BULETIN INFORMATIV VERIFICARE ŞI ÎNDRUMARE LA LĂCAŞURILE DE CULT Apropierea Sfintelor Sărbători Pascale aduce un număr ridicat de credincioşi către slujbele organizate în lăcaşurile de cult, această aglomerare de persoane putând contribui la creşterea pericolului de incendii. Astfel, în Săptămâna Mare, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea desfăşoară activităţi de verificare şi îndrumare la lăcaşurile de cult din judeţ, precum şi la cele destinate cazării persoanelor din incinta ansamblurilor mănăstireşti, în scopul depistării şi înlăturării cauzelor potenţiale de incendiu şi a altor nereguli specifice. Pericolul de incendiu creste, de cele mai multe ori, din neglijenta sau necunoaşterea regulilor specifice de apărare împotriva incendiilor. Astfel, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Vrancea verifică dotarea cu mijloace de primă intervenţie, existenţa şi modul de exploatare a mijloacelor de încălzire şi a surselor de alimentare cu energie electrică, precum şi locurile de depozitare a lumânărilor aprinse. Totodată, personalul clerical este instruit cu privire la regulile specifice de prevenire a situaţiilor de urgenţă.          Astfel, accesul în incinta lăcaşului de cult se va permite în limita capacităţii bisericii, iar uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros; în condiţiile unui număr foarte mare de participanţi se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber. Trebuie asigurată dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie în caz de incendiu (stingătoare) iar instalaţiile electrice şi sistemele de preparat şi încălzit hrană trebuie întreţinute şi exploatate în bune condiţii, fără improvizaţii ori defecţiuni.          Se va asigura amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc., de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip şi se va asigura supravegherea lor pe toată durata menţinerii aprinse.          Parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la slujbele religioase se face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă. Se va avea în vedere instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor sau în căminele de bătrâni din incinta mânăstirilor sau aparţinând de acestea, precum şi a persoanelor cu sarcini de supraveghere, pentru cunoaşterea şi respectarea regulilor de prevenire a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, a sistemului existent de alarmare în caz de incendiu, utilizarea focului deschis cât şi privind interdicţia fumatului.          De asemenea, inspectorii de prevenire sunt prezenţi la slujbele organizate atât în Săptămâna Patimilor, cât şi în Noaptea de Înviere, la diferite lăcaşuri de cult pentru acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă. Totodată, echipajele de pompieri din cadrul subunităţilor de intervenţie sunt pregătite să intervină în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2079-bi-42-2015-isu-vn-verificare-si-indrumare-la-lacasurile-de-cult

Articole relaționate

BI 92/2015 ISU VN COLONELUL BALLA VIOREL CAMPION LA SAH

lorin, tel: 0755.057570                                             Nr. 92                      Focşani, 17.08.2015                                                                                                               BULETIN INFORMATIV COLONELUL BALLA VIOREL CAMPION LA ȘAH             În perioada 10.08 – 14.08.2015,