BI 43/2015 ISU VN INTERVENŢII ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE

BULETIN INFORMATIV INTERVENŢII ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE 70 intervenţii au desfăşurat pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea în perioada sărbătorilor pascale. 55 dintre acestea au reprezentat misiuni de acordare a primului ajutor calificat, 12 au fost intervenţii pentru stingerea incendiilor, 2 intervenţii la descarcerare, iar 1 misiune pirotehnică. Din fericire, niciuna dintre aceste misiuni nu s-a soldat cu victime. În intervalul 10-13 aprilie a.c., personalul specializat din cadrul I.S.U. Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a 55 situaţii medicale de urgenţă. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele S.M.U.R.D. se regăsesc probleme respiratorii, afecţiuni cardiace şi diferite traumatisme. Cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an s-au primit doar patru solicitări de acordare a asistenţei medicale specifice pentru persoane cu probleme abdominale şi numai una pentru intoxicaţie etanolică. Paramedicii din cadrul I.S.U. Vrancea au intervenit în municipiile Adjud şi Focşani, în oraşele Mărăşeşti şi Panciu, cât şi în comunele Cârligele, Corbiţa, Goleşti, Năneşti, Milcov, Moviliţa, Ploscuţeni, Poiana Cristei, Pufeşti, Străoane, Tulnici, Vrâncioaia, Vidra, Vizantea-Livezi, acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul structurilor de primire urgenţe ale spitalelor din Adjud, Focşani, Panciu şi Vidra. De asemenea, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la gospodăria lui I.P. din localitatea Câmpineanca, în cea de-a doua zi de Paşte, luni, 13 aprilie a.c. Apelul care anunţa izbucnirea acestuia s-a primit la dispeceratul comun ISU –Ambulanţă în jurul orei 06.50 şi imediat s-au deplasat la faţa locului trei echipaje cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani. În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu violenţă la mai multe anexe gospodăreşti şi la acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 mp. În urma acestuia au ars anexe gospodăreşti (un atelier, două magazii, două coteţe de păsări, o leasă de porumb), un tractor, două remorci, bunuri de uz casnic, utilaje electrice, cereale şi acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp. De asemenea, incendiul s-a propagat şi la gospodăria învecinată, proprietatea lui G.E., unde au ars două coteţe din lemn pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric produs de la un mijloc de iluminat lăsat sub tensiune. Totodată, în intervalul 11-13 aprilie a.c., pompierii militari, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 11 incendii de vegetaţie uscată. Suprafeţele afectate variază de la câteva sute de metri până la 5 ha. Arderile s-au manifestat pe teritoriul localităţilor Homocea, Fitioneşti, Vidra, Câmpineanca, Dumbrăveni, Mărăşeşti, Valea Seacă (judeţul Bacău) şi Poiana Cristei. Această ultimă intervenţie a avut loc pe teritoriul satului Târâtu, la vegetaţia uscată din pădure. Incendiul a fost anunţat în seara zilei de luni, 13 aprilie a.c., în jurul orei 20.20, iar pentru stingerea flăcărilor ce ameninţau să se extindă la coronamentul copacilor au fost concentraţi la faţa locului atât pompieri militari din cadrul Detaşamentului Focşani, cât şi membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic. Terenul accidentat nu a permis deplasarea autospecialelor până la locul incendiului, forţele de intervenţie fiind nevoite să parcurgă aproximativ 5 km pe jos şi să acţioneze cu mijloace de primă intervenţie. În ciuda dificultăţilor întâmpinate, datorită intervenţiei conjugate, focul nu s-a extins la nivelul copacilor, în urma incendiului arzând vegetaţie uscată şi litieră pe o suprafaţă de aproximativ 4 ha, neînregistrându-se pagube materiale. Două intervenţii la descarcerare în urma unor accidente rutiere au desfăşurat pompierii militari din cadrul Secţiei Adjud în această perioadă, ambele pe teritoriul judeţului Bacău, în zona de competenţă a ISU Vrancea. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.50, un echipaj cu o autospecială pentru descarcerare din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud a intervenit pe teritoriul comunei Huruieşti, pentru scoaterea lui V.B., în vârstă de 60 ani, care rămăsese blocat în autoturismul înmatriculat în municipiul Bucureşti în urma unui accident rutier. După ce i s-au acordat primele îngrijiri medicale la faţa locului, pacientul a fost preluat de un echipaj din cadrul S.A.J Bacău şi transportat la spital. În dimineaţa zilei de duminică, 12 aprilie a.c., în jurul orei 09.20,modulul S.M.U.R.D. din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud a intervenit pe teritoriul comunei Coţăfăneşti unde s-a acţionat pentru decuplarea bornelor de la acumulatorul autovehiculului, deschiderea forţată a uşii şi stabilizarea autoturismului, în vederea realizării accesului rapid către victimă. Şoferul autoturismului înmatriculat în judeţul Braşov prezenta fractură închisă la nivelul membrului inferior stâng şi a fost transportat de un echipaj SMURD la Camera de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Municipal Adjud. În perioada Sărbătorilor Pascale, şi echipa pirotehnică a inspectoratului a fost la datorie. În a doua zi de Paşte, specialiştii pirotehnişti s-au deplasat în localitatea Slobozia Bradului unde, pe un câmp de pe raza comunei, un cetăţean a identificat un element de muniţie neexplodată. După ce au cercetat zona în vederea identificării altor elemente similare, pirotehniştii au ridicat proiectilul perforant de calibru 152 mm şi l-au transportat în condiţii de siguranţă la depozitul amenajat în vederea distrugerii ulterioare. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2080-interventii-in-perioada-sarbatorilor-pascale

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email