BI 46/2015 ISU VN INCENDIU LA UN CLUB DIN MUNICIPIUL FOCŞANI

BULETIN INFORMATIV INCENDIU LA UN CLUB DIN MUNICIPIUL FOCŞANI 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Focşani au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un club din centrul municipiului, la primele ore ale dimineţii de vineri, 17 aprilie a.c., situat pe strada Dimitrie Cantemir, nr. 4. Evenimentul a fost anunţat prin intermediul numărului pentru apel unic 112 în jurul orei 03.10 la dispeceratul comun I.S.U. – Ambulanţă, de către o persoană care se afla în unul din birourile clădirii, aflat la subsolul acesteia. Imediat după primirea solicitării, s-au deplasat către locul indicat patru echipaje, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru descarcerare. Prima evaluare a situaţiei a relevat faptul că incendiul se manifesta în interiorul clădirii cu destinaţie cafenea/bar la instalaţia electrică, obiecte de mobilier şi articole electrocasnice. S-a acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, cât şi pentru protejarea clădirii, clubul funcţionând la parterul unei clădiri cu etaj care adăpostea şi alte obiective. Pentru facilitarea accesului pompierilor în interior, în vederea realizării dispozitivului de stingere, a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare, care a deblocat uşa de pe latura de N a imobilului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile. În urma incendiului au ars 15 canapele, 30 scaune, aparatură electronică şi electrocasnică (instalaţii efecte luminoase, expresoare cafea, frigidere, calculatoare, aparate aer condiţionat, televizoare, echipamente sonorizare audio). De asemenea, s-au degradat pereţii şi planşeele café-barului, cât şi alte articole electrocasnice. Datorită intervenţiei pompierilor, incendiul nu s-a extins la spaţiile învecinate. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric. Din aceeaşi cauză s-au produs peste 15% din incendiile la care au intervenit forţele inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în primul trimestru al acestui an. Pentru a evita producerea unor evenimente similare, care pun în pericol viaţa şi bunurile cetăţenilor, reamintim principalele norme de apărare împotriva incendiilor: nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan; nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat. În cursul zilei de joi, 16 aprilie a.c., pompierii militari din cadrul Detaşamentului Focşani au intervenit pentru localizarea şi lichidarea altor două incendii. În jurul orei 14.10, un echipaj cu o autospecială de stins incendii s-a deplasat pe strada Culturii din municipiul Focşani, unde, cel mai probabil din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător, a ars o pubelă de gunoi şi s-au degradat alte două, amplasate în imediata apropiere. De asemenea, în jurul orei 14.30, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Ţifeşti, la stingerea unui incendiu în satul Bătineşti, izbucnit la proprietatea lui G.A. În urma acestuia au ars aproximativ 4500 tone lucernă, incendiul fiind provocat, cel mai probabil, de jar sau scântei căzute pe materiale ori substanţe combustibile. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea  

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2083-bi-46-2015-isu-vn-incendiu-la-un-club-din-municipiul-focsani

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email