BI 48/2015 ISU VN INTERVENŢII I.S.U. VRANCEA

BULETIN INFORMATIV INTERVENŢII I.S.U. VRANCEA Incendiu la o locuinţă din Bilieşti Sâmbătă, 18 aprilie a.c., în jurul orei 09.30, Detaşamentul de Pompieri Focşani a intervenit, cu trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Bilieşti, izbucnit la proprietatea numitei M.G. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat la nivelul locuinţei, construită pe o suprafaţă de aproximativ 180 mp. În timpul intervenţiei pentru localizarea şi lichidarea incendiului, proprietara, în vârstă de 84 ani, cât şi fiica acesteia, în vârstă de 45 ani, au suferit atac de panică şi au fost preluate de echipajul SMURD prezent la locul intervenţiei. După acordarea primului ajutor calificat, starea de sănătate a celor două persoane era în parametri normali, ambele paciente refuzând transportul la spital. În urma incendiului, au ars acoperişul casei, confecţionat din lemn cu învelitoare din tablă pe cca. 180 mp şi bunurile din cele 3 camere de locuit. Verificările efectuate la faţa locului au arătat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, de la un foc deschis în spaţii închise. Intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată 4 incendii care se manifestau la vegetaţie uscată au fost stinse de pompieri la sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat. Astfel, în perioada 17-19 aprilie a.c., forţele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au intervenit pe teritoriul localităţilor Panciu, Urecheşti, Câmpuri şi Focşani, pentru stingerea unor incendii care cuprinseseră vegetaţia uscată. Pentru stingerea acestora au acţionat pompierii militari din cadrul ISU Vrancea, în cooperare cu reprezentanţii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă pe teritoriul cărora s-au manifestat arderile. În urma incendiilor au ars cca. 500 mp vegetaţie uscată la Panciu, aproximativ 1 ha pe teritoriul comunei Urecheşti, cca. 3 ha la Câmpuri şi aproximativ 1000 mp vegetaţie uscată pe marginea DN 2D, pe teritoriul localităţii Boloteşti. În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat pagube materiale, dar riscul ca flăcările să se extindă la locuinţe, culturi de viţă de vie ori plantaţii era ridicat. Pentru prevenirea unor evenimente similare, care se pot solda atât cu pagube asupra mediului, cât şi cu un consum mare de resurse umane şi materiale, recomandăm cetăţenilor să nu arunce la întâmplare resturile de ţigări şi chibrituri nestinse şi să nu fumeze în locurile cu pericol de incendiu ori explozie. De asemenea, trebuie respectate normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis, atât pentru prepararea hranei, cât şi pentru igienizarea terenurilor. Nerespectarea acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei. 3 misiuni pentru asanarea terenului şi o distrugere de muniţii neexplodate 3 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor armate au efectuat specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea în zilele de 18 şi 20 aprilie a.c. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, 18 aprilie a.c., specialiştii pirotehnişti au ridicat un proiectil perforant de calibru 85 mm din localitatea Pufeşti, iar din localitatea Soveja au ridicat un proiectil perforant de calibru 76 mm. Ambele elemente de muniţie rămase neexplodate au fost descoperite de cetăţeni, în timp ce efectuau lucrări agricole. De asemenea, în cursul dimineţii de luni, 20 aprilie a.c., echipa pirotehnică a fost solicitată în localitatea Mărăşeşti, unde, în timp ce se efectuau lucrări de excavaţii, s-a descoperit un element de muniţie neexplodată. Pirotehniştii au identificat o bombă de aviaţie de 50 kg, care era încă activă. O parte din aceste elemente, alături de altele descoperite pe teritoriul judeţului Vrancea în acest an, au fost distruse în prima zi a săptămânii de echipa pirotehnică a inspectoratului în poligonul special amenajat din localitatea Năneşti. Au fost distruse 25 elemente de calibre diferite, astfel: 14 proiectile explozive de calibre diferite, variind de la 76 mm la 122 mm, 2 proiectile perforante de calibru 85 şi 100 mm, 7 grenade defensive de mână şi 2 mine antipersonal.Muniţia neexplodată provenea din timpul celui de-al doilea război mondial şi cea mai mare parte a fost descoperită de cetăţeni în timpul efectuării unor lucrări agricole, atât pe câmp, cât şi în curţile propriilor gospodării. Deşi majoritatea acestor elemente sunt în stare avansată de deteriorare, ele pot fi încă active şi pot provoca importante pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti. De aceea, reamintim obligaţiile cetăţenilor în cazul descoperirii de muniţii neexplodate: –         să anunţe de urgentă prin numărul unic de urgenţă 112 identificarea acestor elemente; –         să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate; –         să nu le introducă în clădiri, încăperi sau locuinţe; –         să nu desfacă sau să predea muniţii neexplodate la agenţii economici specializaţi pentru valorificarea ca deşeuri metalice; –         să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; –         să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate; –         să nu aprindă focul deschis în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate sau să le introducă în foc; În cazul descoperirii elementelor de muniţie neexplodată, anunţaţi echipa pirotehnică la numărul unic de urgenţă 112! Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2085-bi-48-2015-isu-vn-interventii-i-s-u-vrancea

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email