BULETIN INFORMATIV 3 MISIUNI DE ASANARE 3 proiectile explozive de calibru 76 mm au fost ridicate de specialiştii pirotehnişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al Judeţului Vrancea pe durata minivacanţa de 1 mai. Cele trei misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor armate au fost anunţate prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul comun I.S.U. – Ambulanţă. Două dintre aceste intervenţii s-au desfăşurat în localitatea Panciu, iar una a avut loc în satul Făurei, din comuna Garoafa. În toate cele trei situaţii, proiectilele neexplodate au fost găsite pe câmp, în timpul efectuării unor lucrări agricole. Acestea au fost ridicate şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii. Deoarece astfel de situaţii pot pune în pericol viaţa oamenilor, multe dintre elementele de muniţie rămase neexplodate fiind încă active, reamintim cetăţenilor că acestea nu trebuie atinse, ridicate ori transportate în alte locuri. De asemenea, este interzisă comercializarea lor prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, topirea elementelor metalice ale muniţiilor, tăierea acestora cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură ori folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte. Neutralizarea şi distrugerea muniţiilor se execută numai de către specialiştii pirotehnişti, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune periculoasă. Orice situaţie de acest gen trebuie anunţată la numărul de apel unic pentru situaţii de urgenţă 112. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2096-bi-56-2015-isu-vn-3-misiuni-de-asanare

Articole relaționate

BI 92/2015 ISU VN COLONELUL BALLA VIOREL CAMPION LA SAH

lorin, tel: 0755.057570                                             Nr. 92                      Focşani, 17.08.2015                                                                                                               BULETIN INFORMATIV COLONELUL BALLA VIOREL CAMPION LA ȘAH             În perioada 10.08 – 14.08.2015,