BI 8/2015 ISU VN CARBONIZAT ÎN URMA UNUI INCENDIU ÎN SLOBOZIA CIORĂŞTI

BULETIN INFORMATIV CARBONIZAT ÎN URMA UNUI INCENDIU ÎN SLOBOZIA CIORĂŞTI Trupul carbonizat al unui bărbat a fost găsit de pompierii militari din cadrul Detaşamentului Focşani în urma lichidării unui incendiu în comuna Slobozia Ciorăşti, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 februarie a.c. În jurul orei 13.10, la dispeceratul integrat I.S.U. –S.A.J. s-a anunţat izbucnirea unui incendiu la proprietatea lui L.R., din comuna Slobozia Ciorăşti. Imediat s-au deplasat la faţa locului trei echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a desfăşurat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din localitate. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă la nivelul locuinţei, construită pe o suprafaţă de cca. 80 mp. S-a acţionat atât pentru stingerea acestuia, cât şi pentru protejarea gospodăriei alăturate, la aproximativ 2 metri distanţă fiind amplasată o altă locuinţă, aflată în construcţie. Din nefericire, în interiorul casei, pe podeaua unei camere a fost identificat trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 53 ani. În urma incendiului, au ars acoperişul locuinţei, construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, obiecte de mobilier şi articole electrocasnice din cele trei încăperi ale locuinţei. De asemenea, fratele proprietarului a suferit un atac de panică şi a fost preluat de echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital după ce a primit îngrijiri medicale la faţa locului. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un coş, canal de fum deteriorat a stat la baza producerii acestui eveniment. Deoarece în sezonul rece aceasta reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze generatoare de incendii, reamintim că burlanele şi coşurile de evacuare a fumului trebuie periodic verificate, curăţate şi reparate de personal specializat. Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare şi, respectiv, coturi multe montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic. De asemenea, coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant. La sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat, pompierii militari focşăneni au acţionat şi pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care se manifesta la o locuinţă din cartierul Mândreşti. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat că flăcările cuprinseseră articole de mobilier şi alte bunuri dintr-o cameră de locuit şi de pe terasa locuinţei. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar în urma verificărilor efectuate se pare că evenimentul s-a produs ca urmare a folosirii intenţionate a unei surse de aprindere. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

Sursa: http://www.isujvn.ro/en/informare-si-relatii-publice/buletine-si-comunicate-de-presa/2042-bi-8-2015-isu-vn-carbonizat-in-urma-unui-incendiu-in-slobozia-ciorasti

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email