Tip biblioteca Biblioteci Municipale
Website http://www.bibliotecaadjud.ro
Director Prof. Tatiana Velea
Persoana de contact
Anul infiintarii 1959
Istoric Înfiinţată în 1919 de către Cercul Cultural „Spre Lumină”, biblioteca avea un număr restrâns de cărţi (peste 3000 de exemplare) şi un număr limitat de cititori, printre membrii cercului, care trebuiau să plătească 10 bani pentru fiecare carte citită. La încetarea activităţii cercului, în 1923, biblioteca va fi donată gimnaziului „General Averescu”, unde numărul cititorilor reducându-se la cadrele didactice şi la elevii acestora.

În 1948 biblioteca gimnaziului va deveni publică funcţionând iniţial într-un local din Str. Alecsandri, apoi într-unul din Str. Al. I. Cuza, iar din 1965 şi până în 1998 în sediul Casei de Cultură.

Actualul sediu al bibliotecii municipale a fost inagurat la 9 aprilie 1998, cu ocazia împlinirii a 565 de ani de atestare documentară a oraşului Adjud. Cu acest prilej s-a înfiinţat „Secţia copii”, care funcţionează în două săli: „Sala de împrumut pentru copii” şi „Sala de lectură pentru copii”.

Construirea noului sediu de bibliotecă a creat premisele amplificarii misiunilor bibliotecii în viaţa comunităţii şi a motivat susţinerea constantă a factorilor de decizie locală, în raport cu aşteptările adjudenilor.

La data de 1 ianuarie 2009 serviciile bibliotecii s-au diversificat prin înfiinţarea sălii „Multimedia/Internet”. În octombrie 2010 s-a deschis „Ludoteca „Căutătorii de comori””pentru preşcolari şi elevii claselor primare.

În ceea ce priveşte colecţiile bibliotecii, în prezent aceasta dispune de un fond de aproximativ de 60.000 de documente de bibliotecă.

Informatii colectii 65288 u.b.
Contact
Adresa 625100, Str. Libertăţii, nr. 7A, Adjud
Judet Vrancea
Telefon 0237/641300
Fax
Email bmadjudvrancea@gmail.com
Filiale
Program functionare Luni-Vineri:
8:00-19:00
Acces

Sursa: http://www.bibnat.ro/biblioteci.php?id=2695

Articole relaționate

Laboratorul interactiv de idei civice

Ești adolescent și vrei să înveți despre comportamentul civic? Vrei să înțelegi mai bine rolul fiecărui actor pe scena democratică și juridică

Armonii de primăvară – la bibliotecă!

Secția pentru copii și tineret Oana-Diana Renea a Bibliotecii Județene Vrancea vă așteaptă, și în acest început de primăvară,  cu expoziții tematice

Femeia, eterna lumină a lumii

La sediul central al Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, doamnele bibliotecare au întâmpinat primăvara cu o expoziţie dedicată Femeii, surprinsă în ipostazele