Noul model de declarație pe propria răspundere, necesar pentru părăsirea localității în starea de alertă a fost actualizat. Vineri, autoritățile au adăugat un nou motiv pentru care putem pleca din localitate. Noul formular conține la secțiunea „alte motive justificate” rubrica „îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru de familie, asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice”.

Descarcă AICI noul model de declarație.

În hotărârea adoptată de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență nu se precizează însă cum vor fi sancționați cei care încalcă restricțiile.

Motivele pentru care vom putea ieși din localitate:

  • Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • Deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • Deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  • Deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  • Deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  • Deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • Deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;
  • Deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
  • Deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  • Deplasarea pentru alte motive justificate (precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru de familie, asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice).

Articole relaționate

megaphone, speaker, speak

Ce prevede starea de alertă

România intră în stare de alertă pentru 30 de zile, începând cu 15 mai, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela. Ce prevede starea de alertă?