Elevii nu mai au nevoie de analizele medicale obligatorii la inscrierea la scoala sau gradinita. Parintii vor prezenta doar o adeverinta medicala, obtinuta de la medicul de familie.

Un proiect de ordin comun al ministerelor Educatiei si Sanatatii arata ca pentru inscrierea copiilor in colectivitate, parintii vor prezenta doar o adeverinta medicala cu date privind suferinte patologice ale copilului si un aviz epidemiologic prin care se atesta daca acesta are semne de boala transmisibila.

“Am elaborat un ordin comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Educatiei pentru a prezenta explicit conditiile medicale necesare inscrierii copiilor in unitatile de invatamant, la inceputul anului scolar. Incepand din anul scolar 2015-2016, elevii vor prezenta un aviz epidemiologic semnat de medic prin care se atesta faptul ca respectivul copil sau elev are sau nu are semne si simptome sugestive de boala transmisibila”, subliniaza purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii.

Totodata, Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a explicat că părinții erau nevoiți să achite costuri nejustificate, care ajungeau la circa 70 de lei și, în plus, așteptau între trei și cinci zile pentru rezultate. 
 
“Aceste lucruri au fost eliminate, deoarece nu sunt examene obligatorii decât în cazul în care medicul de familie are suspiciuni de boală și solicită efectuarea acestor analize. La exudatul nazal erau evidențiați, spre exemplu, streptococi, care sunt în mod natural prezenți și care nu periclitau sănătatea elevului. Părinții intrau în panică și dădeau antibiotice copiilor. Așa scădea imunitatea organismului”, a precizat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că va transmite către toate Inspectoratele școlare din țară o notă de informare, pentru ca toate cele 7.000 de școli din România să cunoască noile prevederi de înscriere a copiilor în noul an de învățământ 2015-2016.

“În foarte multe școli s-a făcut exces de zel și s-au cerut lucruri care nu sunt necesare. Toate acestea sunt reglementate prin ordin de ministru. Singurii care vor avea mai mult de lucru vor fi medicii care vor trebui să completeze adeverința medicală cu istoricul de sănătate a copilului. Elevii și părinții vor scuti timp și vor scuti bani”, a argumentat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a adăugat că situațiile de “exces de zel” trebuie raportate la inspectoratele școlare de care aparțin școlile în cauză.

Articole relaționate

megaphone, speaker, speak

Ce prevede starea de alertă

România intră în stare de alertă pentru 30 de zile, începând cu 15 mai, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela. Ce prevede starea de alertă?