În septembrie încep lucrările de reabilitare a pasajului de lângă Cinematograful Balada din Focșani

Astăzi, 22 august 2019, Primăria Focșani a semnat contractul de prestări servicii și execuție pentru lucrările aferente obiectivului “Reabilitare Pasaj Cinematograf Balada”. Astfel, centrul municipiului nostru va fi în curând înfrumusețat, prin reabilitarea unui alt perimetru important din zona Pieței Unirii.

Refacerea piațetei va cuprinde mai multe categorii de lucrări, printre care amenajarea unor locuri de recreere pentru pietoni și o esplanadă în jurul fântânii decorative, înconjurată de spaţii verzi şi mobilier stradal, realizarea unei instalaţii moderne de iluminat specific caracterului zonei, instalarea unui sistem de supraveghere video şi dotarea zonei cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi sau ziduri decorative).

Accesul cu zonele adiacente se va face prin amenajarea unor alei pietonale și pasaje de acces pavate cu plăci de andezit. De asemenea, vom pune în valoare elementele artistice ale zonei prin refacerea în întregime a lucrării având ca temă Hora Unirii, pornind de la modelul deja existent.

 

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email
Invrancea.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.