O poveste frumoasă despre o cale ferată ce străbătea Vrancea odinioară, o poveste spusă de bătrâni.
Societatea de exploatare si industrializare a lemnului a fost infiintata in 1905 si era condusă de un italian pe nume Castiglioni. In 1907 oamenii se apucă de întins linia de la Mărășești spre munții Vrancei, lucrare încheiată în 1908. Tot de atunci poartă numele de ,,Societatea Anonimă Tișița’’ și este preluată de Contele Mikes. Linia avea cu tot cu ramificații 94 de km. Prin 1919 societatea și-a adus 29 de meșteri cehi și slovaci pentru a schimba o ramificație construită de armata germană în timpul Primului Razboi Mondial si pentru reorganizarea garii de cale ferată din punctul „Ciutele”. Pentru a avea o imagine completă a poveștii, menționez faptul că ,,Societatea Anonimă Tișița” exploata 7.000 de hectare de pădure, avea 94 de kilometri de linie de cale ferată îngustă, 10 locomotive cu aburi, vagoane de marfă și de călători. Linia pornea de la Mărășești, atunci important nod de cale ferată, urma Valea Șușiței trecea prin Răcoasa, Câmpurile, Soveja, tabăra Gălăciuc, Tulnici, Lepșa, Cheile Tișiței până la graniță. Lângă Cascada Putnei exista gara Putna, apoi linia înainta spre Greșu unde se ramifica spre stânga Cheile Tișiței și spre dreapta pe valea Lepșulețului.
În amonte de Greșu, linia continua pe valea Putnei cu ramificație spre Poiana Mărului până în punctul Buniu (confluența Putnei cu pârâul Țiganului). Aici, într-o poiană era punctul de plecare al unui funicular. În anul 1926 societatea este naționalizată și trece sub proprietatea statului, iar intre 1940 – 1941 este scoasă linia de cale ferată, rambleul ei pe anumite porțiuni încă este vizibil și astăzi.
Ghid turistic – Florin Daniel Sima
Sursa: Arhivele Naționale Vrancea
