Aici, în Vrancea legendară, unde s-a născut Miorița, unde voievodul Ștefan cel Mare și-a găsit popas și ajutor în luptă, unde domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înfăptuit Unirea Moldovei cu Țara Românească și unde eroismul ostașilor noștri a decis soarta României în Primul Război Mondial și viitorul României Mari se cuvine să organizăm un eveniment care să promoveze Vrancea de legendă.

În acest sens, Consiliul Județean Vrancea lansează provocarea elevilor de gimnaziu și de liceu, coordonați de profesorii de istorie, de a promova județul Vrancea prin intermediul concursului Legendele uitate ale Vrancei.

În cadrul concursului, elevii de gimnaziu au sarcina de a se deplasa în diverse localități din județ pentru a intra în legătură cu persoane care cunosc vechi legende vrâncene pe baza cărora vor realiza un text( jurnal de călătorie) despre legenda culeasă, însoțit de câteva fotografii sugestive.

Elevii de liceu vor avea sarcina de a realiza un film de prezentare de 3-5 minute cu titlul “Legendele uitate ale Vrancei”, pe baza legendelor culese de către elevii de gimnaziu.

Așteptăm profesorii de istorie din județul Vrancea să înscrie în concurs echipele participante în perioada 23 – 30 septembrie 2019, pe adresa de e-mail legendelevrancei@cjvrancea.ro sau pe fax 0237.212.228.

Prin această competiție ne dorim să creștem prestigiul județului nostru prin promovarea istoriei și a folclorului local și să motivăm elevii să cunoască trecutul legendar al Vrancei.

Pentru detaliile derulării concursului, vă rugăm accesați Regulamentul proiectului județean “Legentele uitate ale Vrancei”.

Sursa: Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

PS: Vezi și o listă cu obiective turistice din Vrancea pe care noi le-am vizitat! 😉

Articole relaționate

Club de robotică în Jariștea – Vrancea

Începutul anului 2020 a adus după el la Școala Gimnazială Jariștea un eveniment așteptat și dorit de întreaga comunitate școlara: întemeierea unui

Gara din Odobești – Vrancea

Săptămâna trecută, trecând prin Odobești, am oprit pentru câteva minute la fosta Gară Odobești, o clădire semeață ce în vremurile ei bune