Spitalul Județean de Urgență și cel Militar angajează medici. Cele două unități medicale au scos la concurs 14 posturi. 

Astfel, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a scos la concurs cinci posturi de medic specialitatea Psihiatrie, un post de medic specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă și un post de medic Medicină internă. Potrivit publicației de concurs, la examen se pot prezenta medici rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire, specialişti ori primari.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: cerere în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze; copie xerox de pe diploma de medic şi adeverinţă de confirmare în gradul profesional; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 a ordinelor menţionate; declaraţie scrisă că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreşte să concureze; certificat privind starea de sănătate; copie xerox de pe autorizaţia de liberă practică; chitanţă de plată a taxei de concurs.
Înscrierile la concurs se fac în termen de 15 zile de la data de 22 mai, iar concursul se organizează după 30 de zile de la data de 22 mai. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0237.625.000 interior 278.

spitalul militar focsani

7 posturi la Spitalul Militar

Spitalul Militar „Dr. Alexandru Popescu” a scos la concurs un post de medic specialitatea medicină de urgență, un post de medic specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă, un post de medic specialitatea Oncologie, un post de medic specialitatea Pneumologie – Ambulator, unul în specialitatea Nefrologie – Ambulator, un post de medic specialitatea Psihiatrie – Ambulator Buzău și un post specialitatea ORL – Ambulator Buzău.
La examenul de concurs se pot prezenta medici rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire, specialişti ori primari. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: cerere în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze; copie xerox de pe diploma de medic şi adeverinţa de confirmare în gradul profesional; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa nr. 3 a ordinelor menţionate; declaraţie scrisă că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac incompatibil cu postul pentru care doreşte să concureze; certificat privind starea de sănătate; copie xerox de pe autorizaţia de liberă practică; chitanţă de plată a taxei de concurs.
Înscrierile se fac în termen de 15 zile de la data de 22 mai, iar concursul se organizează după 30 de zile de la această dată. Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0237.216.400 interior 1601.

Sursa: monitorulvn.ro | Afiseaza toate locurile de munca | Adaugă o ofertă / cerere de muncă