Casa Memorială “Alexandru Vlahuță” Dragosloveni Vrancea

La km 164 pe partea stângă a DE 85, între oraşele Râmnicu Sărat şi Focşani, în localitatea Dragosloveni, sat component al comunei Dumbrăveni, se află Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă”.

Aici şi-a petrecut scriitorul câţiva ani din viaţă în casa „situată în mijlocul unei grădini, de unde – la intrare – îţi urează: „Bun venit”, chipul blând, cioplit în bronz, al lui Alexandru Vlahuţă. Imobilul are parter şi etaj. Dintr-un mare cerdac – de la etaj – privirea ţi-e desfătată de „dealurile domoale ale Bordeştilor şi Coteştilor” având la poale verdele „crud” al câmpiei. În depărtare-s viile”.

După două căsătorii nereuşite (Ida Pagano şi Margareta Dona), Vlahuţă se va recăsători, la 1 aprilie 1905, cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiica unui mic proprietar. De la soţia sa, Vlahuţă a primit ca zestre casa din Dragosloveni – sat aşezat „într-o zonă de podgorii, unde colinele îşi dau mână cu şesurile dinspre sud” – şi circa 24 pogoane de vie pe care scriitorul o aprecia cu umor ca fiind de circa „3.000 de pogoane”.

Vlahuţă este autorul fulminantului poem – pamflet „1907”, publicat în „Viaţa Românească” (1 mai 1907). Acest lucru nu i-a împiedicat pe ţăranii răsculaţi din zonă să atace casa poetului. Despre acest lucru, Vlahuţă îi scria bunului său prieten Caragiale, la 14 mai 1907: „S’apropie anu decând nu ne-am mai scris. În vremea asta fel de fel de năcazuri am avut. Am fost bolnav, şi toţi ai mei au fost bolnavi. Apoi ni-au devastat casa de la Dragosloveni. Apoi iar am fost bolnavi”.

În acelaşi an, Vlahuţă îşi va repara casa şi îi va adăuga un al doilea corp, catul cu balcon (cerdac). Din pridvorul aerian gândit de arhitectul Alexandru Clavel, privirea lunecă departe, peste podgorii, până la Gugeşti, acolo unde Vlahuţă îşi întâmpina oaspeţii veniţi de la Bucureşti.

În această parte a clădirii, Vlahuţă şi-a instalat biroul său de lucru, biblioteca şi tablourile lui Nicolae Grigorescu, cu care se încuscrea. Aici, el va scrie o monografie dedicată pictorului Nicolae Grigorescu („Pictorul N. I. Grigorescu – Vieaţa şi opera lui”, apărută la 10 ianuarie 1910) şi „Din trecutul nostru” (1908).

Casa de la Dragosloveni a fost locul unde s-au întâlnit: Caragiale, Delavrancea, Şt. O. Iosif, Mateiu I. Caragiale, Gheorghe Brătescu – Voineşti, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Constantin Dobrogeanu – Gherea, Octavian Goga, Gala Galaction şi multe alte personalităţi intrate de mult în istoria culturii româneşti.

În 1912 scria mulţumit că a reuşit să-şi înjghebeze un cămin liniştit „că de când mă ştiu, tot sub bici am gândit şi ca frunza pe apă am trăit până la vârsta în care mă aflu”.

„Am făcut planuri să ne retragem acolo [la Dragosloveni]. Dacă s-ar putea construi în pod o cămară pentru mine să mă ştiu eu acolo singur, cred că atunci aş începe într-adevăr să-mi trăiesc viaţa mea”.

Din păcate, nu s-a bucurat mult timp de liniştea râvnită şi, la 21 noiembrie 1916, a fost silit să ia drumul bejeniei, împreună cu familia sa.

La 19 noiembrie 1919, s-a stins din viaţă la Bucureşti unde se stabilise.

După Primul Război Mondial, casa fiindu-i distrusă pentru a doua oară, Alexandrina Ruxandra Vlahuţă, soţia poetului, a luat iniţiativa de a o renova şi de a o transforma în aşezământ cultural. Pentru aceasta, ea s-a adresat Societăţii „Mormintele Eroilor” căreia i-a donat casa.

Societatea a apreciat activitatea poetului din timpul Războiului datorită faptului că, prin articolele sale a ridicat moralul soldaţilor şi îi încuraja, mergând în mijlocul lor, în tranşee.

Lucrările de restaurare au fost conduse de inginerul Victor Ionescu. După restaurare, casa a devenit „un aşezământ cultural în memoria şi cu numele poetului”, urmând să fie condus de soţia poetului.

Un basorelief cu chipul poetului, operă a sculptorului Teodor Burcă, a fost montat la intrare.

Festivitatea de deschidere a fost stabilită pentru duminică, 31 octombrie 1926. Autorităţile judeţene şi comunale s-au străduit să dea amploarea cuvenită acestui eveniment şi, în consecinţă, au adoptat toate măsurile pe care le-au considerat necesare, pentru buna lui desfăşurare. Pentru a asigura o desfăşurare normală acestui eveniment, autorităţile comunale au mobilizat toată suflarea comunei.

Festivităţile au fost conduse de Veturia Goga, soţia poetului şi omului politic Octavian Goga. Au fost prezente personalităţi din Bucureşti şi locale, reprezentanţi ai Asociaţiei „Astra” Sibiu, ai Societăţii Scriitorilor Români, ai Caselor Naţionale şi ai Societăţii „Mormintele Eroilor”.

Cuvântul de deschidere l-a rostit Jean Bart (Eugen P. Botez) care a vorbit din partea prietenilor poetului. Festivitatea a continuat cu o şezătoare literară la care a vorbit Tudor Vianu despre opera lui Vlahuţă.

Şcolarii din sat, pregătiţi de învăţătorul Ion Spânu – bun prieten cu Vlahuţă – şi Marian, profesorul de muzică, au prezentat un mic program artistic.

Pe lângă faptul că după renovare dăduse casei destinaţia de aşezământ cultural, Ruxandra Gâlcă Vlahuţă „s-a gândit să facă şi o faptă de caritate. Din compasiune faţă de consătenii care nu aveau posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală s-a gândit ca în surplusul de spaţiu pe care îl avea să înfiinţeze o şcoală la nivel de gimnaziu căreia i-a dat formă de şcoală de menaj şi gospodărie, ce putea fi urmată numai de fete. În şcoală fetele erau învăţate să facă menaj, gospodărie, să ţeasă, să brodeze şi căpătau noţiuni de maniere elegante şi protocol. Şcoala fusese încadrată cu profesorii cei mai buni la acea dată. Fetele care au absolvit această şcoală deveniseră cele mai curate fete din localitate şi s-a dovedit că pe parcurs au ajuns cele mai bune gospodine. Şcoala a funcţionat până în 1948”.

Afectată de evenimentele anilor 1944 – 1954, casa este reparată şi i se reconstituie interiorul cu mobilierul existent şi cu obiectele, publicaţiile, mărturiile legate de viaţa şi opera scriitorului, în vederea organizării Muzeului Memorial „Alexandru Vlahuţă”.

Inaugurarea a avut loc la 28 septembrie 1958.

Între 1958 şi 1994 clădirea muzeului a beneficiat de unele reparaţii curente, redându-i-se aspectele arhitectonice şi de interior originale şi îmbogăţindu-i-se patrimoniul.

Prin înfiinţarea judeţului Vrancea (1968), Muzeul Memorial va trece în subordinea Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Vrancea (până în 1990), a Inspectoratului pentru Cultură, iar prin protocolul încheiat la 1 septembrie 1994, intră în componenţa Complexului Muzeal Judeţean (devenit Muzeul Vrancei).

Casa este alcătuită din nouă camere, fiecare cu o anumită destinaţie.

Muzeul prezintă două aspecte: unul memorial şi altul documentar. Partea documentară este alcătuită din ediţii vechi şi noi ale operei poetului, fotografii şi fotocopii. Privirile vizitatorilor se opresc pe fotografiile şi fotocopiile de pe panourile din expoziţia permanentă din casă: părinţii scriitorului, satul Pleşeşti, Vlahuţă în timpul liceului, soţia Ruxandra Gâlcă, fotografii din timpul războiului, unde „a luptat” cu pana, alături de ostaşii noştri, o fotografie a mormântului său din Cimitirul Bellu, acolo unde, contrar dorinţei sale testamentare, a fost înhumat.

Un întreg grupaj de scrisori extrem de interesante, completează tezaurul muzeistic.

Expoziţia permanentă este alcătuită din mobilier original (scaune de epocă, bufet scrin, masă de sufragerie, tablouri, toate în salonul de primire). Dormitorul este prezentat într-o atmosferă de calm şi linişte. Întâlnim patul din lemn masiv, deosebit de frumos sculptat, dulapul din lemn, servanta şi toilette Bidermeyer. Păşind pragul ultimei camere a casei poetului descoperim locul unde acesta crea. Întâlnim două fotolii de epocă, tablouri, biroul şi biblioteca, unde astăzi mai găsim publicaţiile la care a colaborat cu Vasile A. Urechia, George Coşbuc şi alţii. Atmosfera caldă şi spirituală a casei o dau tablourile şi fotografiile cu imagini ale familiei poetului.

Una din camere a fost amenajată cu mobilier specific satului natal al scriitorului: pat din lemn, păretar din lână, leagăn de copii, masă mică rotundă, linguri din lemn, strachină din ceramică, dulap (blidar).

Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuţă” oferă imaginea veridică a epocii, a personalităţii scriitorului, a valorii culturale şi literare a scrisului lui Alexandru Vlahuţă, a locului său în cultura română.

Sursa: http://www.muzeulvrancei.ro

Articole relaționate

Muzeul etnografic din Paltin – Vrancea

Muzeul Etnografic Paltin este situat în localitatea cu același nume din județul Vrancea. Inaugurată în anul 1972, clădirea a fost concepută cu