fbpx

O scurtă istorie a turismului în România

Pentru că turismul a evoluat atât de mult în ultimii ani, de la sejururi, concedii all inclusive și city break-uri până la expediții pe munte o să vă prezint în rândurile ce urmează o scurtă istorie a turismului în România.

Primele activitati turistice organizate in Romania dateaza din a doua parte a secolului la XIX-lea. Atunci apar o serie de asociatii, societati si cluburi de turism care desfasurau activitate turistica pe unele arii geografice, cautand sa atraga turisti din toate paturile sociale si care sponsorizau amenajarea unor obiective turistice (cabane, trasee turistice).

O pagină memorabilă din istoria turismului a rămas cea înscrisă de Badea Cârţan (1849-1911), neobositul drumeţ ardelean din satul Cârţa, care a trecut de nenumărate ori Carpaţii cu sacul plin de cărţi româneşti, pe la Vama Cucului de la Bucureşti spre Ţara Sibiului şi Ţara Braşovului.

Pe lângă multitudinea de călători şi cărturari români ce au cutreierat Carpaţii, descriindu-i cu măiestrie în opere literare, primii adevăraţi cercetători şi naratori ai frumuseţilor acestor locuri au fost francezii J.A. Vaillant şi Em. De Martonne.
Aceştia aveau să tipărească la Paris, pe la 1844, impresii de călătorie de pe valea superioară a Prahovei şi din Bucegi, cu detalii utile despre locuri, oameni şi obiceiuri relatate deosebit de frumos şi cu admiraţie pentru cele văzute.

Ulterior a apărut şi în spaţiul autohton literatura turistică, de voiaj/ călătorie, cum era intitulată pe la începuturi, având reprezentanţi de seamă: Dinicu Golescu, Alexandru Pelimon, Ion Codru – Drăguşanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu şi mulţi alţii.

După înfiinţarea primului Club Alpin din lume, cel englez, în 1857 şi a celui german în 1869, se constituie în 1873 Clubul Alpin Român ce avea să devină promotorul turismului organizat din România. Astfel apar: Clubul Alpin al Transilvaniei – Braşov (1873), Siebenburgischer Karpaten Verein-S.K.V. – Sibiu (1881), Societatea Carpatină Sinaia (1893), Societatea Turiştilor din România – Bucureşti (1903), iar în 1921 Emil Racoviţă va fonda prima asociaţie turistică a românilor din Ardeal, Frăţia munteană, ce va fuziona în 1933 cu Touring Club Romania, devenind secţie a acesteia pentru Transilvania.

Nume celebre aveau să contribuie la dezvoltarea turismului la începutul secolului XX, cum ar fi: Regina Maria, Bucura Dumbravă (Fanny Seculici), Regele Ferdinand I al României, Nestor Urechia, Mihai Haret, Al. Tzigara Samurcaş şi Take Ionescu, om politic şi de cultură, turist neobosit, ce a susţinut cu bani proprii construcţia unor poteci, marcaje şi refugii turistice.

În perioada interbelică, turismul cunoaşte o perioadă de dezvoltare ce va face să apară asociaţii şi cluburi de turism (T.C.R., ADMIR, România Pitorească, C.A.R., Hai la Drum, etc.) precum şi nenumărate cabane şi zone turistice ce au sporit zestrea turismului românesc.

Datorită avântului luat de turism şi a susţinerii de care acesta se bucura în înalta societate a acelor vremuri, s-a ajuns ca la 29 februarie 1937 să fie votată Legea pentru organizarea turismului în Romania, înfiinţându-se totodată prima instituţie de stat pentru turism, Oficiul Naţional de Turism – ONT, cu filiale în toate judeţele ţării, în staţiunile balneo-climaterice şi de odihnă. Acesta avea obligaţia de a construi hoteluri şi cabane, de a marca trasee turistice şi nu în ultimul rând de a face o complexă propagandă turistică.

În anul 1939 are loc primul concurs internaţional de schi din România, la Sinaia, locul I fiind câştigat de un localnic pe nume Constantin Ciocoiu.

Destinul turismului intră pe un nou făgaş odată cu înfiinţarea Asociaţiei muncitoreşti Prietenii naturii (1945) şi a Asociaţiei Turismul Popular (1948), cu ramuri de activitate distincte şi revista proprie de turism, cu acelaşi nume.
În anul 1949, ONT-ul este preluat şi contopit prin decret de către Confederaţia Generală a Muncii (C.G.M.). După 1950, turismul intră într-o nouă fază.

Astfel, prin intermediul C.G.M.-ului, va lua amploare turismul de masă, care a generat apariţia şi dezvoltarea de noi zone turistice, staţiuni balneo-climaterice, cabane şi hoteluri
n 1949 C.G.M. înfiinţează prima şcoală de conducători (ghizi) de turism din România, cursurile ţinându-se la Cabana Vârful Cu Dor, din masivul Bucegi.

În 1950 se înfiinţează prima şcoală alpină din ţară la Cabana Curmătura din masivul Piatra Craiului, ce va forma primii instructori de alpinism din România.
Apariţia O.N.T.- Carpaţi, I.T.H.R., B.T.T. – promotorul turismului de tineret în România, va spori volumul de servicii turistice, acoperind cu greu solicitările interne, cât şi cererile crescânde ale partenerilor străini pentru toate tipurile de turism.

După 1990 turismul românesc intră într-o perioadă de declin. Totuşi, acesta va cunoaşte un reviriment odată cu intrarea în Mileniul III, cu perspective de excepţie prin integrarea în circuitul turistic mondial, ca o recunoaştere de drept a potenţialului turistic românesc.

Cartea de vizită a turismului românesc va fi înnobilată în 1995 de către Ticu Lăcătuşu, primul alpinist român care a urcat pe Everest, considerat acoperişul lumii, în cadrul unei expediţii internaţionale, iar apoi în 2003, cu ocazia comemorării semicentenarului cuceririi Everestului, de către prima expediţie româneasca condusă de David Neacşu şi formată din Mihai Sima, Marius Gane, Cornel Tulpan, Lucian Bogdan şi Gheorghe Dijmărescu.
Cu această ocazie, alpiniştii români au stabilit o serie de recorduri mondiale în domeniu, tricolorul românesc fluturând mândru pe podiumul celor mai înalte performanţe, peste crestele Himalayei, ca o supremă recunoaştere a tradiţiilor şi valorilor turismului din România.

Sursa: Ghid Turistic Florin Daniel Sima

Articole relaționate