Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea vă invită să luați parte în data de 9 Mai, începând cu orele 10:00 la manifestările prilejuite de ”Ziua Europei”. În aceeași zi se aniversează 71 ani de la Ziua Victoriei în Europa, dar și Ziua Independenţei, motiv pentru care organizatorii au gândit un amplu program cultural-artistic care se întinde pe tot parcursul zilei și care se desfășoară în Piața Unirii din Municipiul Focșani.
La ora 11.00 va avea loc tradiționala competiție ”Eurocross-ul Vrancei”. Startul se va da la Mausoleul Eroilor din municipiul Focșani, premierea câștigătorilor urmând să aibă loc în Piața Unirii.

Anul acesta ne mândrim cu un eveniment de excepție, organizat în premieră în data de 9 Mai de către Consiliul Judetean Vrancea. Este vorba despre un eveniment velo intitulat “Pedalând cu stelele”. Traseul pe care vă invităm să îl parcurgeți alături de noi este următorul: plecare din Piața Unirii la ora 13:30, B-dul București, Anghel Saligny, Longinescu, B-dul Gării, Piața Unirii. La finalul traseului, toți participanții vor primi un kit cu produse surpriză.

Manifestările destinate Zilei Europei vor continua la ora 14.00 cu evenimentul ”Steluțele Europei” care se va desfășura la Sala de Ședințe a Consiliului Județean, iar la ora 16.00 tinerii sunt invitați să reconstituie ”Harta Europei” pe esplanada din fața Consiliului Județean Vrancea.

După-amiaza continuă cu un eveniment care anul trecut s-a bucurat de un real succes – ”Caravana Europei” la care sunt invitați să participe cât mai mulți copii.

”Caravana Europei” este un prilej pentru a descoperi tradițiile țărilor care compun Uniunea Europeană, iar cei mai activi tineri vor primi diplomă și premii surpriză. ”Caravana Europei” va începe la orele 16.00 de la Mausoleul Sud urmând traseul: Comcereal, Piața Bahne, Colegiul Național Unirea, Strada Republicii (Teatrul Municipal), Piața Gării și se va opri în Piața Unirii unde va rămâne pe toată durata spectacolului.

De la ora 17:00 în Piața Unirii va începe un mega-spectacol, acesta urmând a fi deschis cu muzică tradițională românească interpretată de artiștii de la Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei. Trecerea de la folclor la dance și pop va fi asigurată de trupa Rock-on & Rock Kids care va face un warm-up de toată cinstea și care va sta alături de noi pe tot parcursul programului. What’s Up va urca pe scena din Piața Unirii la ora 17:30, urmat de Ruby la 18:15 și de Compact la ora 19:00. Seara va fi încheiată magistral de către Iris la 19:55 și Horia Brenciu Orchestra la ora 21:00.

PS: Acesta a fost programul de la Zilele Europei – Focșani 2015

Articole relaționate