Clubul Rotary VARANA Focșani vă invită la ”Ore de Istorie Vie”, un prim proiect educațional din seria Edu-Rotary realizat împreună cu Asociația Redescoperă Istoria!

Programul este următorul:
– vineri, 07.10.2016 la Cinema Balada, ora 15.30 – Conferința ”Viața soldatului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”;
– sâmbătă, 08.10.2016 în Piața Unirii, ora 15.30 – prezentare de uniforme și echipamente din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.


În data de 8 octombrie 2016, în cadrul proiectului organizat de Clubul Rotary VARANA, Asociaţia Redescoperă Istoria (ARI) va amplasa pe spațiul verde, în Piața Unirii din Focșani, un bivuac (dioramă) unde va fi reconstituită o poziție militară. În cadrul acestuia, publicul va putea vedea o gamă diversificată de armament, echipament și uniforme utilizate de combatanți pe câmpul de luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.


Obiectivul acestui proiect educațional este acela de a prezenta publicului larg, elevilor și profesorilor, aspecte mai puțin cunoscute și în același timp inedite ale istoriei (centrată mai ales pe viața soldatului de rând aflat în prima linie a frontului), într-un mod interactiv și diferit față de cel întâlnit în cărți, filme sau documentare.

Vă așteptăm la un eveniment care ne va pune față în față cu o istorie vie!

Sursa: Rotary Club Varana Focșani

Articole relaționate

Locuri de muncă în Focșani / Vrancea

Locuri de munca Locuri de muncă în Focșani / Vrancea septembrie 25, 2020 Locuri de munca Ofertă angajare 1 Asistent medical la