fbpx

S-a deschis prima autostradă electrificată din Germania

În Hessa s-a deschis prima porțiune de autostradă pentru tiruri care circulă cu curent electric din instalații de deasupra carosabilului. Dacă testul va fi un succes, și alte autostrăzi din Germania vor fi electrificate.

Pe autostrăzile germane circulă tot mai multe camioane, o sursă serioasă de poluare cu CO2. Simultan, planul guvernului german de protecție a climei prevede un transport de mărfuri care să genereze zero emisii poluante până în 2050. O posibilă măsură întru îndeplinirea acestui obiectiv este testată în prezent în landul Hessa. În cadrul proiectului ELISA (Transport greu electrificat și inovativ pe autostrăzi), pe cinci kilometri din autostrada 5 (A5) au fost construite instalații electrice suspendate pe banda dreaptă în ambele sensuri de circulație. Pe această așa-numită eHighway vor circula în anii următori cinci camioane electrice care vor fi aprovizionate cu curent electric cu ajutorul instalațiilor suspendate. Curentul furnizat de acestea provine din surse regenerabile.

Sursa: dw.com

Articole relaționate