S-au strâns aproximativ 1.100 de volume pentru elevii Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” din Mărășești, prin campania inițiată de prof. dr. Oana Dima

Campania inițiată de prof. dr. Oana Dima de la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Mărășești s-a încheiat cu următoarele rezultate:

„S-au strâns aproximativ 1.100 de volume în urma campaniei inițiate de mine acum câteva luni (perioada 1 iulie – 31 august 2019).

„Vă spun cu mâna pe inimă că nu m-am așteptat să primim atât de multe cărți pentru biblioteca școlii la care sunt profesor (de limba franceză, pentru cei care nu știu) încă din 2014.
Oameni frumoși, vă mulțumesc pentru că m-ați sprijinit pe mine ca persoană/cadru didactic/cititor înfocat, că ați susținut acest proiect realizat special pentru elevii de la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Mărășești și, nu în ultimul rând, pentru faptul că recunoașteți cu tărie că o carte poate schimba viața unui copil!

Mulțumirile mele să ajungă la fiecare în parte!

P.S.: Fiind atât de multe cărți și ținându-se cont că spațiul bibliotecii noastre școlare este destul de mic, m-am decis să dau mai departe din bunurile primite: un pachet de cărți va ajunge la biblioteca Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” și un alt pachet la Grădinița „Lizuca” din Mărășești.” – prof. dr. Oana Dima.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email