Sute de doamne au participat la întâlnirea de început de an a Asociației Femeilor Ortodoxe

“E importantă măsura cu care intervii asupra lumii din jurul tău, pentru a îmbunătăți-o. Sunt foarte importanți copiii pe care ii ajuți, copiii pe care reușești să îi oprești de la a-și risipi mintea, de la a-și umbri sufletul, copiii pe care reușești sa îi aduci într-o stare de deplină așezare în sine, a omului întreg, a omului care știe ce vrea, cum vrea, a omului liber și hotărât în valorile sale. Nu e mic lucru să faci acestea cu copiii din jurul tău. Făcând acestea, comunitatea femeilor ortodoxe din Eparhia Buzăului și Vrancei dovedește că își cunoaște și apără valorile. Vă rog să purtăm în continuare această misiune cu conștiința faptului că nu pentru noi facem, ci pentru România de mâine. Nu pentru noi facem, ci pentru copiii noștri și pentru copiii din jurul copiilor noștri” a spus Ana – Corina Săcrieru, președinta AFO-ABV, la prima întâlnire din anul 2020 a femeilor ortodoxe din Focșani și împrejurimi, întâlnire desfășurată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian al Buzăului și Vrancei și la care a participat un număr impresionant de doamne, Catedrala “Sfânta Parascheva” din Focșani dovedindu-se neîncăpătoare.

Întâlnirea a fost dedicată rolului femeii creștine în apărarea valorilor creștine și modalităților concrete de implicare și participare a fiecăreia dintre doamne în realizarea acest deziderat.

În cadrul evenimentului au fost enumerate activitățile desfășurate de Asociație în cursul anului anterior, activități care au implicat nenumărate întâlniri cu copii și acțiuni de sprijinire a persoanelor aflate în nevoie, activități prezentate in videoclipul făcut deja public de Asociație.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a spus sutelor de membre prezente: “Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut, pentru ceea ce faceți și pentru ceea ce veți face de acum înainte și vă doresc să avem și mai multă iubire unii pentru altii! Dumnezeu să ne dăruiască înțelepciune, credință, iubire și să ne ajute să facem lucruri frumoase, iar dvs să vă faceti în continuare datoria, la fel cum v-ați făcut-o și până acum!”

Evenimentul a cuprins și o miniexpoziție de fotografie cu chipurile unor femei românce al căror rol în cultura și civilizația românească a fost dovedit prin ceea ce ele au fost ori au făcut. Alexandrina Cantacuzino – membră fondatoare a Societătii Ortodoxe Naționale a Femeilor din România -, Alice Voinescu – prima femeie filosof din România, Elisabeta Rizea, Principesa Ileana, Domnița Safta Brâncoveanu, Aspazia Oțel Petrescu, Ecaterina Teodoroiu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ruxandra Longinescu au fost, toate, prezente cu forța poveștii lor personale în seara în care, de Ziua Unirii, femeile vrâncence au evocat destinele lor drept demne modele pentru prezent.

Forma de asociere a Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a fost înființată in 1927 de Preasfințitul Părinte Episcop Ghenadie și are drept scop realizarea de activități în vederea renașterii spirituale în Eparhia Buzăului și Vrancei. În prezent, Asociația numără peste 7000 de membre.

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email