Filmul “Trăind printre demoni 2” va rula la Cinema Balada Focșani Sâmbătă,  12 noiembrie 2016, respectiv Duminică, 13 noiembrie 2016, orele 17:00, tariful fiind de 5 lei

Anchetatorii paranormalului Ed și Lorraine Warren (Patrick Wilson și Vera Farmiga) trec în revistă crimele de la Amityville pentru a stabili dacă prezențe demonice au fost cu adevărat responsabile de influențarea lui Ronald DeFeo de-ași ucide familia în data de 13 noiembrie, 1974. Întimpul unei ședințe, Lorraine este atrasă într-o viziune unde retrăiește crimele, dar descoperă apoi o figură demonică și pe Ed tras în țeapă. Ed se străduiește și, cu greutate, o scoate pe Lorraine din starea aceasta.

În anul 1977, în Londra, Anglia, familia Hodgson începe să observe întâmplări stranii prin casa lor. Janet, mezina familiei, este văzută mergând în somn și conversând în visele sale ca două persoane diferite. În cele din urmă, toți copiii din casă și mama lor, Peggy, sunt martorii unor evenimente paranormale ce se petrec sub ochii lor, obligându-i să ceară ajutor specializat. În momentul în care presa încearcă să le ia un interviu soților Hodgson, Janet este posedată de spiritul lui Bill Wilkins, fostul proprietar al casei, care dorește să-și recapete locuința.

Pe măsură ce Janet începe să prezinte tot mai multe semne de posedare demonică, povestea ajunge în cele din urmă la urechile soților Warren, care sunt solicitați să vină și să asiste biserica locală în cercetare. Lorraine, înspăimântată de viziunea pe care a avut-o cu moartea brutală a soțului ei care ar putea să devină realitate, dorește să nu se implice în acest caz și îl avertiează pe Ed să facă la fel, dar în cele din urmă se lasă convinsă și pleacă amândoi spre Londra.

Sursa descrierii filmului: cinemagia.ro

Articole relaționate

“Berzele” la Cinema Balada Focșani

Filmul “Berzele” va rula la Cinema Balada Focșani Sâmbătă, 4 martie 2017, orele 15:00. Tariful este de 5 Lei Berzele, clasicul mijloc