Era o zi de sâmbătă, în primul week-end al primăverii anului 2018, când colegul nostru, plutonier major Ghinea Marius Florin, a fost solicitat să participe la căutarea unei persoane dispărute. Un grup de 29 de persoane fusese surprins de o avalanșă în Cheile Tişiței, iar una dintre ele rămăsese sub zăpadă.
Postul Montan Soveja era cel mai aproape de locul incidentului și grupa de serviciu a fost alertată prima. Colegul nostru, aflat în timpul liber, s-a alăturat celor din serviciu pentru a spori șansele de supraviețuire a tinerei prinse sub zăpadă.
Antrenamentele repetate pentru astfel de situații le-au permis jandarmilor să acopere eficient zona, tânăra dispărută în albia râului Tişița fiind găsită de Florin Ghinea cu ajutorul sondei.
Ieri a primit decorația Crucea Națională ,,Serviciul Credincios”, cu însemn pentru militari, acordată către Preşedintele României, ca o recunoaștere a aprecierii pe care societatea o acordă devotamentului și implicării pentru binele comun .
Acestei recunoașteri îi adăugăm și noi felicitările comenzii unității și ale colegilor!